Soarele apare, Gifi s-a trezit!
Întinde gâtul luuuung, e tare fericit.
Se spală pe față: Fâș-fâș la chiuvetă!
Curăță dinții cu-o periuță cochetă!
Apoi cereale mănâncă cu spor,
Ziua începe grozav și ușor!
Tic-tac, tic-tac, bate ceasul pe perete,
Gifi e-un pui de girafă cu pete!
De dimineața și pân l-apus de soare
El are rutine bune și ușoare!
E ora prânzului, soarele-i sus!
Fuge la masă, STOP! la baie s-a dus!
Apă și săpun: facem spumă,
Apoi burtica plină, nu e nici o glumă!
Acum în pat se așează nițel,
Pentru un somn scurt și lejer.
S-a și trezit! Bateriile sunt sută la sută!
Sare în sus cu energie multă!
Își pune casca, e gata de drum,
bicicleta îl duce prin parc chiar acum.
Pedalează de zor cu picioarele lui,
Țâr-țâr din sonerie, mai vesel ca el nu-i!
Tic-tac, tic-tac, bate ceasul pe perete,
Gifi e-un pui de girafă cu pete!
De dimineața și pân l-apus de soare
El are rutine bune și ușoare!
Apare luna, dar ritmul e sus!
După atâta joacă, la baie s-a dus.
Apa e caldă, baloane fac poc!
Doar gâtul afară a rămas, ce noroc!
Din nou dințișorii i-a scos la periat
Apoi pijamaua cu pete a-mbrăcat.
Sare în pătuț, a-nvelit picioarele,
Și-așteaptă fericit să răsară iar soarele!
Tic-tac, tic-tac, bate ceasul pe perete,
Gifi e-un pui de girafă cu pete!
De dimineața și pân l-apus de soare
El are rutine bune și ușoare!
Tic-tac! Ne vedem mâine, da? Pa-paa!
#CântecePentruCopii #TraLaPici #RutinaZilnică