A fost odat-un rege, tare de demult,
Trei fete frumoase el avea și a crescut.
Pe toate trei, la tron le-a chemat
Și-o întrebare grea le-a adresat:
„Cât mă iubiți voi, copilele mele?
Cât prețuiesc eu oare pentru ele?”
Cele mari au spus: „Ca mierea dulce!”
„Ca zahărul fin, ce grija o duce!”
Doar mezina tace și îl privește,
Și cu glas blând, așa îi vorbește:
Nu cu miere, nu cu zahăr, tatăl meu,
Nu doar atat de mult te iubesc eu.
Eu te iubesc ca sarea în bucate,
E gustul mai presus de toate!
Fără ea, viața n-are niciun gust,
Așa te iubesc, e tot ce am de spus.
Regele-a strigat, foc s-a supărat,
Pe fata cea mică din palat a alungat.
„Să pleci de la mine, copil neînțelept,
Dacă doar ca sarea mă porți în piept!”
Ea a plecat în lume, plângând încet,
Păstrându-și iubirea ca un scump secret.
Dar anii au trecut și soarta i-a unit,
La o masă mare, regele-a venit.
Bucate alese, totu-i minunat,
Dar în farfuria lui... sarea a uitat!
Gustă el din carne, gustă și din ciorbă,
Totu-i rău și fad, nu e loc de vorbă!
Atunci a înțeles, cu lacrimi pe obraz,
Ce-a zis copila lui, în acel ceas.
Sarea-i alimentul nelipsit în casă
Sarea aduce tot gustul pe masă!
Te iubesc ca sarea în bucate!
Acum știu bine, e mai presus de toate.
Iartă-mă, copilă, sufletul meu bun,
Tu m-ai iubit cel mai mult, acum o spun!
Toate melodiile
