În pădurea cu aluni
Printre ursuleții bruni
Trăia micul Ionică,
Fără pic, pic, pic de frică.
Dar avea un obicei,
Ce-i enerva pe brotăcei:
Când voia ceva, striga,
„Dă-mi acum, că e a mea!”
Ionică, Ionică,
Ascultă ce se explică!
Două vorbe fermecate
Deschid ușile la toate:
Zi „Te rog” când îți dorești,
„Mulțumesc” când tu primești!
Mama Ursu' l-a privit,
Când la masă a venit:
„Vreau borcanul, dă-mi-l iute!”
Fără vorbe prefăcute.
Mama, tristă, i-a răspuns:
„Mierea, dragă, s-a ascuns.
Dacă tu nu ceri frumos,
Nu ești, pui, respectuos.”
Ionică, Ionică,
Ascultă ce se explică!
Două vorbe fermecate
Deschid ușile la toate:
Zi „Te rog” când îți dorești,
„Mulțumesc” când tu primești!
Ursulețul a-nțeles,
Calea bună și-a ales.
„Te rog, mamă, dă-mi mâncare,
Că mi-e foame mult prea tare!”
„Mulțumesc!” a spus apoi,
Vesel, sprinten și vioi.
Și de-atunci, el se gândește
Și în toate mulțumește
Ionică, Ionică,
Ascultă ce se explică!
Două vorbe fermecate
Deschid ușile la toate:
Zi „Te rog” când îți dorești,
„Mulțumesc” când tu primești!
Și-așa Ionică a aflat,
Secretul cel adevărat:
Cu zâmbet larg și vorbe bune,
Ești cel mai fericit din lume.
Ionică, Ionică,
Ascultă ce se explică!
Două vorbe fermecate
Deschid ușile la toate:
Zi „Te rog” când îți dorești,
„Mulțumesc” când tu primești!
Ionică, Ionică,
Ascultă ce se explică!
Două vorbe fermecate
Deschid ușile la toate:
Zi „Te rog” când îți dorești,
„Mulțumesc” când tu primești!
Toate melodiile
